Ne place sa ne pozam copiii. Si sa aratam si altora ce frumoși, ce mari, ce destepți sunt.
Și totuși... ce bine e dacă putem trăi, zâmbi nu doar pentru pozele reușite, ci doar pentru bucuria momentului. Cred că cele mai frumoase clipe nu apucăm sa le fotografiem. Le păstrăm amintirea în suflet. Pozele doar ne pot ajuta să ne amintim... Oricum, bucuria și durera din suflet nu o poate înțelege nimeni.
Chiar nu m-am bucurat, când am văzut poze postate de alții despre mine, copil fiind și chiar menționând și numele meu, să mă vadă toată lumea... S-a pierdut intimitatea, genereția viitoare oare va mai știi ce a însemnat pentru noi acest cuvânt cândva?
Cred că și despre blogurile tip jurnal se poate spune asta. Oare cât din vița mea vreu să arăt lumii întregi?
Comunicarea prin imagini capătă tot mai mult teren. Oare ce efecte va avea această schimbare?
