Experiențe

Voi începe cu una foarte plăcută.
Am fost în parcul copiilor. Una dintre fete a adus cu ea o gentuță cu jucării. Deja ne pregăteam să ieșim din parc, când și-a dat seama, că a pierdut-o. Și-a adus aminte unde a lăsat-o. Am pornit spre locul acela. Nu credeam, că o vom găsi, deoarece trecuse de atunci o oră jumate - două ore. Dar, deși nu-mi venea să cred, era la locul unde o uitase fata, doar că un băiețel se juca cu jucăriile din ea. Băiețelul era cu mama. Mă gândesc că se vedea pa fața noastră că căutam acea gentuță. Ne-au dat-o. Și noi am fost foarte fericiți. Nu pentru că jucăriile valorau foarte mult, ca preț, ci pentru că însemnau mult pentru fetița noastră. Și acuma sunt uimită și mulțumesc lui Dumnezeu pentru această frumoasă experiență. Iată că și la noi se poate, sunt mame și copii cintstiți, care nu iau ce nu este a lor. Nu știu dacă e doar cinstea sau faptul că era un loc public, cu oameni, copii în jur unde nu poți ști a cui este, cine te vede... Oricum, suntem bucuroși.

Altă experiență.
Zilele trecute am fost cu copiii la bibliotecă. Am mers cu tramvaiul, dar plănuiam să vin cu ei pe jos acasă, căci nu e ușor să călătorești cu patru copii și cu cărucior. În drumul spre bibliotecă când a oprit tramvaiul - eram pregătiți să urcăm la prima ușă - vatmanul s-a oferit să ne ajute. La întoarecere când am trecut pe lângă stația de tramvai chiar venea tramvaiul și fiindcă nu era multă lume, am hotărât să ne întoarcem tot cu tramvaiul, deaorece drumul pe jos ar fi fost cam o oră. Tot la prima ușă am încercat să urcăm. Mai întâi au urcat copiii, apoi eu am încercat să urc căruciorul cu copilul. Nimeni nu s-a obosit să ne dea o mână de ajutor, dar ne-am fi descurcat, căci am luat căruciorul sport, care e foarte ușor. Singura problemă era, că ușa tramvaiului era puțin îngustă, căruciorul trebiua la un moment dat puțin înclinat. Nici o problemă. Prima ușă era deschisă si de partea vatmanului, care vorbea cu un domn în cabina lui. Când căruciorul era pe jumătate în tramvai iar eu încă jos, tramvaiul a pornit. Am strigat să aștepte un pic, oricum ne-am urcat repede, doar că la prima ușă eram 5 persoane iar la celelalte una sau nici una. În sfârșit, am reușit... ușa s-a închis după noi.

Bucurie

Din nou şi zi de zi vedem şi simţim bunătatea lui Dumnezeu.

Cea mai mare bucurie din ultimele luni şi săptămâni este fetiţa noastră, care este un dar de la Dumnezeu.
La începutul sarcinii medicul ginecolog mi-a spus că probabil are sindrom down, după ecografie. Dublu test arăta clar că riscul este mare (deşi citind am aflat că dublu test arată doar statistic, deci nu are nici o valore diagnostică). Nici o secundă nu ne-am gândit la avort "terapeutic". Dar am fost tristă când m-am gândit la câte probleme de sănătate poate să aibă... Nu am vrut să fac amniocenteză, pentru că există un risc de 1-3% de a pierde sarcina, şi asta nu am vrut. Ne-am rugat şi toată familia noastră a făcut asta. Cu trecerea lunilor s-a văzut, că totuşi totul e ok. Şi la final (sau la un nou început) s-a născut fetiţa noastră pentru care ne-am rugat când încă nu o aveam. Astfel numele ei înseamnă: dar de la Dumnezeu. Ne bucurăm de ea.

O altă bucurie pentru mine este că din nou pot să-mi folosesc wrapul.

În ultima vreme

am avut ocazia să trec de câteva ori spre seară cu maşina pe lângă fabrica de detergenţi. Ce miros de detergent sau parfum! Când am trecut ziua cu tramvaiul pe acolo nu am simţit acel miros - care mie nu mi se pare plăcut, ci mă oboseşte. Nu îmi place ca hainele să îmi miroase a detergent sau balsam de rufe. Îmi place mirosul hainelor uscate afară la vânt. Dar rufele noastre nu au parte de vânt... Totuşi, de aproape patru ani nu mai folosesc balsam de rufe. Am înlocuit balsamul de rufe cu oţet alimentar. Maşina mea de spălat tolerează foarte bine această schimbare. Schimbare în bine, pentru că:
-e mai ieftin
-e mai ecologic
-mai puţine chimicale la noi în casă
-rufele rămân moi
-oţetul neutralizeză resturile de detergent ce rămase în rufe
-oţetul nu porvoacă alergii
-hainele miroase a proaspăt
-rufele, mai ales prosoapele îşi păstrează capacitatea de a absoarbe apa, pe când balsamurile reduc capacitetea de absorbţie

Csenge

a avut o enterocolită urâtă, cu vărsături şi diaree, dar fără febră. Nu a vrut să mănânce, ca apoi nici măcar apa să nu o reţină. Aşa am ajuns aseară la urgenţă pentru o perfuzie cu glucoză şi săruri pentru rehidatare. Când am ajuns, chiar nu aveau nici un caz la urgenţa spitalului de copii. Sunt foarte mulţumită de modul în care am fost primiţi şi trataţi, în afară de -cum a menţionat soţul meu- că personalul crede că sunt şi psihologi de copii :). Şi nu am pus nimic în buzunare.
Csenge azi este mai bine. Nu a vomitat, ţinem regim, ca medicamente: Metoclopramid picături şi tablete de Furazolidon.
Mă bucur foarte mult, că nu a avut febră, că nu a fost nevoie de internare, că am fost acasă acum când a fost aşa de bolnavă.
Şi îl aşteptăm pe Balázs.